Ce te-a inspirat?
Colecția "Bisquit" s-a născut dintr-o dorință simplă: să creez un model pe care încă nu am avut ocazia să-l integrez în proiectele mele. Un front atipic, ieșit din tiparele trendurilor actuale, cu o textură delicată a suprafeței sale, care amintește de amprenta fină a unui biscuit.
Ce vrei să comunici?
"Bisquit" te duce cu gândul la visare! Nu este doar despre formă și textură; este despre ceea ce transmite acea formă și acea textură atunci când le privești... O amintire a copilăriei oricăruia dintre noi: masa de bucătărie, acoperită cu o față de masă albastru denim și biscuiții abia scoși din cuptor. E despre confort, despre căldură, despre simplitate.
Însă "Bisquit" poate fi și despre valurile mării, despre un cer de vară cu nori pufoși, despre faldurile dantelate ale unei rochii. Sau despre o perdea vaporoasă, purtată într-un dans, de o fereastră deschisă.
Cum vezi integrarea acestui model în viața reală?
Fie că vorbim de mobilier de bucătărie, de camere pentru copii sau de mobilier destinat băilor, colecția "Bisquit" îți încântă privirea, urmărind fiecare rază, fiecare linie frezată, cu profunzimi diferite, care închid perfect conturul creat. În lumina potrivită, jocul de umbre scoate la iveală o personalitate sculpturală, unde fiecare frezare se transformă într-o semnătură personală. "Bisquit" în albastru denim alege să nu strălucească singur! Fie că se află în compania fronturilor furniruite sau alături de noblețea marmurei, prin contrastul creat, totul devine armonie! Astfel, se completează vizual într-un joc de texturi și forme, care duce la echilibrul atât de dorit în locuințele noastre.
Ce înseamnă acest design pentru tine ca autor?
Pentru mine, colecția "Bisquit" înseamnă curajul de a ieși din tipare. Este un model pe care l-am creat din dorința mea personală, și nu pentru a urma un trend. Prin participarea la Nett Front Academy a venit, implicit, și momentul în care m-am întrebat: ce mi-aș dori să creez, dacă nimeni nu mi-ar spune ce să fac? Colecția "Bisquit" este răspunsul meu la această întrebare. Alegând să creez ceea ce am simțit că lipsește, cu formă și textură care nu sunt încă cerute, dar care, atunci când există, par că au fost mereu acolo.
![]()
Fii următorul star la Nett Front Academy
Lansează-ți brandul în următoarea ediție!





